Science fair⚗️??
Category Archives: Genul: Științific
Cercetarea lumii obiective prin subiectivitatea noastră
Tulburările de personalitate
Pasa Sarah, a 11-a A
Personalitatea anxioasă
Cum se manifestează?
Pentru sine sau pentru cei apropiați, griji mult prea intense și frecvente, raportat la riscurile vieții cotidiene.
Tensiune fizică, adesea excesivă.
Permanentă atenție la riscuri: vigilență față de tot ce ar putea lua o turnură neplăcută, pentru a controla chiar situații cu un risc redus.
Cum să ne purtăm cu personalitățile anxioase?
Recomandat:
1. Să le inspirăm încredere.
2. Să le ajutăm să relativizeze.
3. Să practicați un umor binevoitor.
4. Să le determinați să se trateze.
Nerecomandat:
1. Să vă lăsați subjugați.
2. Să le luați prin surprindere.
3. Să le împărtășiți propriile voastre neliniști.
4. Să abordați subiecte de conversație penibile.
Personalitatea depresivă
Cum se manifestă?
Pesimism: în orice situație s-ar afla, vede doar latura sobră a acesteia, posibilele riscuri, supra evaluează aspectul negativ minimalizându-l pe cel pozitiv.
Dispoziție tristă: este tristă și posacă de obicei, chiar și atunci când lipsesc evenimentele neplăcute care să justifice această dispoziție.
Anhedonie: nu prea resimte plăcerea, nici în cazul unor activități ori situații considerate în mod obișnuit ca fiind agreabile(weekend-uri, evenimente fericite).
Autodepreciere: nu se simte la înălțime, nutrește sentimente de inaptitudine ori de culpabilitate(chiar și atunci când ceilalți îl apreciază).
Cum să ne purtăm cu o personalitate depresivă:
Recomandabil:
1. Să i se atragă atenția prin întrebări asupra laturii pozitive a oricărei situații.
2. Să fie antrenată în activități agreabile, care să fie pe măsura sa.
3. Să i se arate considerația într-un mod adecvat.
4. Să fie îndemnată să consulte un specialist.
Nerecomandabil:
1. Să i se spună să se zgâlțâie.
2. Să i se facă morală.
3. Să vă lăsați târât în marasmul ei.
Personalitatea pasiv-agresivă
Cum se manifestă?
Atât în domeniul profesional, cât și în viața personală, manifestă rezistență la exigențele celorlalți.
Discută excesiv de mult ordinele, îi critică pe reprezentanții autorității.
Într-un mod ocolit: ”tărăgănează” lucrurile, este intenționat ineficient, stă îmbufnat, ”uită” anumite lucruri, se plânge că este neînțeleasă ori desconsiderată, sau că este rău tratată.
Cum să ne purtăm cu personalitățile pasiv-agresive?
Recomandat:
1. Să fiți amabili.
2. Să le cereți părerea de câte ori este posibil.
3. Să le ajutați să se exprime direct.
4. Să le reamintiți regulile jocului.
Nerecomandat:
1. Să vă prefaceți că nu le-ați remarcat împotrivirea.
2. Să le criticați aidoma unui părinte.
3. Să vă lăsați antrenat în jocul represaliilor reciproce.
Personalitatea antisocială (sau sociopată)
Caracteristici:
Lipsă de respect față de regulile și legile vieții în societate, asociată unei impulsivități, unei incapacități de a face proiecte pe termen lung și unui simț al culpabilități redus (până la absența lui totală).
Este de trei ori mai frecventă la bărbați. Apare încă din adolescență, tânărul sociopat se va deosebi printr-o serie de comportamente ce vor atrage atenția profesorilor cum ar fi:
- Scandal
- Chiul
- Abuz de alcool sau stupefiante
- Multiple contacte de natură sexuală
- Evadări prost organizate
- Călătorii fără nicio destinație
Unii dintre ei se vor cuminții, iar adaptarea or socială va fi bună.
Deseori viața lor profesională sau sentimentală va fi destul de agitată.
Alții stăruie într-un stil de viată marcat de instabilitate, impulsivitate, ignorarea consecințelor actelor lor, absența culpei.
Convingerea de bază a sociopaților pare a fi: Dacă veri ceva, întinde mâna numaidecât și apucă!
Totuși, unii sociopați n-o fac numaidecât, pentru a-și lua un plus de precauție.
Nu are numai aspecte negative caracterul sociopaților: stabilesc contacte lesne, vădesc un anume umor, iar gustul pentru risc și pentru nou îl fac.
Personalitatea borderline
Marcate de comportamente impulsive, provocate de astă-dată de o dispoziție fluctuantă, ce le induce o stare de criză aproape permanentă.
Ele sunt asaltate de emoții puternice, greu controlabile mai cu seamă cu stări de furie puternică împotriva celorlalți, dar și a propriei persoane.
De multe ori, furia lasă loc unei stări depresive, însoțită de un sentiment gol și plictisit.
Față de cei apropiați, personalitățile borderline formulează cereri stăruitoare de iubire și sprijin, pe care se alternează cu evadări brutale, când li se pare că intimitatea ar fi amenințătoare.
Pentru a-și mai potoli stările de furie nebună, de plictis sau de disperare, fac uz și abuz de alcool sau de stupefiante, de multe ori într-un mod impulsiv și primejdios.
PTSD
Acest sindrom al supraviețuitorului poate persista ani întregi de la respectiva experiență și se manifestă printr-o serie de simptome cronice:
- Anxietate
- Dezinteres
- Izolare socială
- Deghizare afectivă
- Tulburări de somn
- Sentimentul constant de a fi amenințat
Toate aceste simptome apar într-un grad variabil și în tulburările de stres posttraumatic prezente la persoanele care au supraviețuit unor accidente grave sau catastrofale.
Pentru a reduce riscul unor sechele psihologice este important ca respectiva persoană să fie supusă unui tratament în chiar primele ore de la accident.
Tratamentul psihologic: victima este îndemnată să-și relateze trauma. Persoane care nu au fost supuse unui tratament psihologic pot dezvolta mai târziu tulburări cronice grave, atât pentru ei, cât și pentru familie și societate.
OCD sau personalitatea obsesională
Cum se manifestă?
Perfecționism: este exagerat de atentă la detalii, proceduri, reguli și la organizare, adesea în detrimentul rezultatului final.
Obstinație: încăpățânare, stăruire cu înverșunare ca lucrurile să fie făcute după cum consideră ea și respectându-se regulile.
În relație cu ceilalți este rezervată: îi este greu să-și exteriorizeze emoțiile pozitive: adesea foarte formală, glacială, timida.
Nehotărâre: îi este greu să ia decizii, din teamă de a nu comite vreo greșeală, tergiversează lucrurile și cugetă exagerat de mult.
Rigoare morală: este extrem de conștiincioasă și scrupuloasă.
Cum să ne purtă cu personalitățile obsesionale:
Recomandat:
1. Să le arătați că le apreciați simțul ordinii și al rigorii.
2. Să le respectați nevoia de a prevedea și de a organiza totul.
3. Când merg prea departe, aduceți-le critici precise și motivate.
4. Să le arătați că sunteți previzibili și că se pot bizui pe voi.
5. Să le faceți să descopere bucuriile destinderii.
6. Să le încredințați sarcini pe măsura lor, în care defectele lor să fie tot atâtea calități.
Nerecomandat:
1. Să le ironizați pe tema maniilor lor.
2. Să vă lăsați antrenat prea departe în sistemul lor.
3. Să le copleșiți cu prea multă afecțiune, recunoștință sau cu daruri.
Bibliografie
Cartea ”Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile” scrisă de Francois Lelord și Christophe Andre.
Proiect de cercetare – diferenta dintre studentii romani si cei francezi
Sabina Perrein, a 11a
Introducere:
Acest studiu a fost creat pentru a verifica o ipoteză cu privire la atitudinea a două grupuri sociale diferite față de alegerea de a pleca în străinătate. Diferența socială dintre aceste grupuri este țara din care provin.
Numeroase persoane iau in considerare plecarea în străinătate, au fost deja plecate, sau doresc să plece în străinătate pentru diverse motive, cum ar fi munca, studiile, reuniunea familiei, etc. Această decizie depinde foarte mult de modul în care acești oamenii au fost influențați în copilărie de diferiți factori, de atitudinea familiei lor în legătură acest subiect și în general de părerea locuitorilor țării din care provin cu privire la părăsirea țării natale.
Atitudinea societății dintr-o țară cu privire la un anumit fenomen depinde de istoria sa: dacă oamenii care fac parte din ea au mai avut de-a face cu posibilitatea sau nevoia de a se a muta în străinatate, dacă mai multe etnii au format treptat de-a lungul timpului populația respectivei țări și de nivelul general de trai.
Studierea disponibilității oamenilor din țări diferite de a pleca în străinătate pentru diverse motive are o importanță majoră, deoarece ne poate ajuta la înțelegerea diferențelor dintre nații și modul lor diferit de a gândi.
Ipoteză:
Presupun că există diferențe între tinerii născuți și crescuți în Franța și tinerii născuți și crescuți în România în sensul în care cei din Franța sunt mai dispuși să plece în străinătate din diverse considerente. Motivul pentru care presupun că această ipoteză este adevărată este faptul că Franța este o țară care găzduiește multe naționalități cu culturi diferite, obișnuite să conviețuiască, acest factor contribuind ca rezidenții să fie mai deschiși spre a experimenta o cultură diferită. De asemenea, nivelul de trai este în general mai bun în Franța, ceea ce le permite francezilor să poată călători mai ușor. În plus, sunt de părere că locuitorii Franței sunt în general mai doritori să călătorească și să întâlnească oameni de culturi diferite, deoarece atitudinea lor naturală privind țările străine este mai deschisă decât cea a românilor.
Intenționez ca prin acest proiect de cercetare să descopăr dacă această ipoteză este adevărată sau nu sau dacă este parțial adevărată.
Eșantionul:
Eșantionul este format din 30 de tineri din Franța și 30 de tineri din România, de sex feminin și masculin, cu vârstele situate între 15 și 25 de ani, singura diferență dintre ei fiind țara în care s-au născut și au crescut.
Am realizat două formulare cu aceleași întrebări; unul dintre ele este în limba română iar celălalt este tradus în limba franceză. Am trimis chestionarul în limba română unor prieteni și colegi români de diferite vârste cuprinse in limitele de vârstă stabilite iar chestionarul în franceză a fost distribuit unor tineri din Franța prin intermediul unor rude și prieteni francezi.
Măsurarea variabilelor:
Din moment ce acest studiu verifică dacă există o diferență între modurile în care oamenii percep plecarea în străinătate în funcție de naționalitatea lor, variabila independentă este țara din care provin subiecții. Restul întrebărilor sunt generale, deoarece chestionează despre gen, ocupație, școală, etc., fiind astfel variabile dependente.
Instrumente:
Chestionarele au fost create în Google Forms. Întrebările sunt aceleași, cu diferența că unul dintre chestionare este în limba franceză iar celălalt în limba română. Întrebările sunt în număr de zece și nu se poate alege decât un singur răspuns pentru fiecare.
Din prima întrebare se află care este genul subiectului. Răspunsurile disponibile erau: ,,feminin”, ,,masculin” și ,,altul”.
76,7% din subiecții români și 53,3% din subiecții francezi au răspuns ,,feminin”, iar 23,3% din subiecții români și 46,7% din subiecții francezi au răspuns ,,masculin”.
Răspunsurile de la a doua întrebare determină variabila independentă: unde s-au născut subiecții, prin urmare, naționalitatea lor. Răspunsurile valabile erau ,,România’’ și ,,Franța’’.
100% din subiecții francezi au răspuns ,,Franța’’ și 100% din subiecții români au răspuns ,,România’’.
A treia întrebare verifică statusul social al subiecților. Răspunsurile valabile erau ,,angajat’’, ,,elev’’ și ,,student’’.
16,7% din subiecții francezi au răspuns ,,angajat’’, 80% din subiecții români au răspuns ,,elev’’, iar 83% din subiecții francezi și 20% din subiecții români au răspuns ,,student’’.
Din aceste răspunsuri se observă că în medie subiecții francezi sunt mai în vârstă decât subiecții români. Acest aspect nu influențează în mod special analiza ipotezei, deoarece acest studiu vizează aflarea opiinilor lor personale și verifică dacă subiecții sunt influențați în general de societate cu privire la plecarea în străinătate.
Întrebarea a patra verifică dacă subiecții au călătorit deja vreodată în afara țării natale. Răspunsurile valabile erau ,,da’’ si ,,nu’’.
100% din francezi și 63,3% din români au răspuns ,,da’’, iar 36% din români au răspuns ,,nu’’.
Motivul pentru care numai 63,3% din români au răspuns ,,da’’ la această întrebare ar putea fi faptul că nivelul de trai al românilor este în general mai scăzut decât cel al francezilor, ceea ce nu le permite tuturor să călătorească, însă un alt motiv căruia ar putea să i se datoreze această diferență ar putea fi faptul că francezii au o atitudine mai deschisă cu privire la părăsirea țării.
A cincea întrebare verifică dacă subiecții au muncit, învățat sau studiat vreodată în străinătate. Răspunsurile valabile erau ,,da’’ si ,,nu’’.
43,3% din francezi și 86,7% din români au răspuns ,,nu’’, iar 56,7% din francezi și 13,3% din români au răspuns ,,da’’.
Concluzia acestor răspunsuri nu poate fi precisă, din cauza lipsei de elevi în cadrul subiecților francezi și lipsa angajaților în cadrul subiecților români. Este posibil ca elevii și studenții români să studieze în străinătate iar unii studenți români să muncească în străinătate dar faptul că printre subiecții francezi sunt mult mai mulți studenți decât cei români dezechilibrează concluzia posibilă, deoarece studenții sunt mai dispuși să studieze în străinătate în cadrul uni program de schimb de studenți între facultăți.
Întrebarea a șasea verifică dacă subiecții au fost vreodată încurajați de familie să studieze sau să muncească în străinătate. Răspunsurile erau ,,da’’ și ,,nu’’.
Subiecții din ambele categorii au răspuns în proporții egale, 60% răspunzând ,,da’’ și 40% la sută răspunzând ,,nu’’.
Aceste răspunsuri ar putea reprezenta faptul că ambele categorii de oameni au fost influențate în același fel de familie, însemnând că viziunea reprezentanților ambelor țări este la fel cu privire la plecarea în străinătate.
Întrebarea a șptea verifică dacă subiecții au fost vreodată încurajați de școală sau locul de muncă să plece să studieze sau să muncească în străinătate. Răspunsurile disponibile erau ,,da’’ si ,,nu’’.
80% din francezi și 50% din români au răspuns ,,da’’, iar 20% din francezi și 50% din români au răspuns ,,nu’’.
Această diferență dintre procentajele răspunsurilor ar putea reprezenta diferența dintre viziunea francezilor și cea a românilor cu privire la subiect, însemnând că francezii sunt mai deschiși către această idee decât românii, contrazicând ipoteza rezultată din întrebarea anterioară.
Diferența dintre întrebarea 7 și întrebarea 6 este grupul de persoane la care se face referire, profesori/superiori la muncă și familie. Procentajele răspunsurilor erau egale la întrebarea 6, însă la întrebarea 7 se observă o reducere a proporției de răspunsuri pozitive din partea subiecților români. În acestă situație este posibil să joace un rol important doi factori, anume faptul că nivelul de trai în România este mai scăzut decât în Franța și că francezii sunt mai deschiși către experiențe noi. Familiile subiecților români ar putea fi mai preocupate de viitorul nivel de trai al copiilor lor, în timp ce școlile și locurile de muncă din România au rămas cu aceeași mentalitate de reticență cu privire la străinătate. Familiile franceze își doresc ca tinerii lor să beneficieze de experiențe noi, lucru reflectat și în școlile și locurile de muncă din Franța.
Concluzia nu poate fi însă precisă din cauză că nu există angajați printre subiecții români care au răspuns la chestionar, precum și datorită numărului mai mare de studenți printre subiecții francezi (există o posibilitate mai mare ca studenții să plece să studieze în străinătate datorită parteneriatelor dintre facultăți).
Întrebarea a opta verifică dacă subiecții consideră că ar trăi mai bine în general în altă țară. Răspunsurile posibile erau ,,da’’, ,,nu’’ și ,,nu știu’’.
60% din subiecții francezi și 43,3% din cei români au răspuns ,,nu știu’’, 13,3% din subiecții francezi și 3,3% din cei români au răspuns ,,nu’’, iar 26,7% din subiecții francezi și 53,3% din cei români au răspuns ,,da’’.
Procentajul mare de răspunsuri pozitive de la subiecții români ar putea indica faptul că aceștia sunt de părere că ar avea un trai mai bun în afara României, însă procentajul de răspunsuri de ,,nu știu’’ aproape la fel de mare ca cel de răspunsuri ,,da’’ ar putea indica atitudinea de mai mare reticență a românilor cu vedere la plecarea în străinătate.
Procentajul ridicat de răspunsuri ,,nu știu’’ și procentajul mai mare de răspunsuri ,,nu’’ al subiecților francezi comparat cu cel al subiecților români ar putea indica faptul că aceștia sunt mulțumiți cu traiul lor în Franța.
Întrebarea 9 verifică dacă subiecții plănuiesc să studieze sau să muncească temporar în străinătate. Răspunsule posibile sunt ,,da’’, ,,nu’’, ,,probabil da’’ și ,,probabil nu’’.
60% din subiecții francezi și 53,3 din subiecții români au răspuns ,,da’’, 10% din subiecții francezi și 13,3% din subiecții români au răspuns ,,nu’’, 26,7% din subiecții francezi și 23,3% din subiecții români au răspuns ,,probabil da’’, iar 3,3% din subiecții francezi și 10% din subiecții români au răspuns ,,probabil nu’’.
Procentajul răspunsurilor pozitive la această întrebare este mai mare iar procentajul răspunsurilor negative este mai mic la francezi decât la români. Acest lucru ar putea susține ipoteza conform căreia francezii sunt mai deschiși cu privire la ideea de a experimenta o cultură diferită.
Ultima întrebare verifică dacă subiecții plănuiesc să se mute vreodată în altă țară decât țara lor originară. Răspunsurile valabile erau ,,da’’, ,,nu’’, ,,probabil’’ și ,,probabil nu’’.
26,7% din subiecții francezi și 36,7% din subiecții români au răspuns ,,da’’, 13,3% din subiecții francezi și 6,7% din subiecții români au răspuns ,,nu’’ 43,3% din subiecții francezi și 30% din subiecții români au răspuns ,,probabil’’ iar 16,7% din subiecții francezi și 26,7% din subiecții români au răspuns ,,probabil nu’’.
Subiecții români au avut procentajul cel mai mic de răspunsuri ,,nu’’ și procentajul cel mai mare de răspunsuri ,,da’’ iar subiecții francezi au avut procentajul cel mai mic de răspunsuri ,,probabil nu’’ și procentajul cel mai mare de răspunsuri ,,probabil’’.
Faptul că mai mulți tineri din România decât din Franța știu sigur că se vor muta în viitor în altă țară ar putea indica o dorință de schimbare pentru subiecții români, iar faptul că mai mulți tineri din Franța decât din România știu sigur că nu se vor muta în altă țară ar putea sugera faptul că aceștia sunt mulțumiți cu nivelul lor de trai din Franța. Din aceste rezultate s-ar putea deduce faptul că francezii s-ar muta în altă țară mai mult pentru dorința de a experimenta ceva nou, în timp ce românii ar face acest pas pentru o a satisface o nevoie.
Analiza finală a răspunsurilor:
Din procentajul răspunsurilor am putea deduce că tinerii francezi sunt mai dispuși să plece în străinătate, în sensul în care aceștia doresc să cunoască alte culturi, în timp ce tinerii români nu prezintă această deschidere atât de mult precum francezii.
Mai mulți factori joacă un rol important în aceste rezultate, cum ar fi nivelul de trai, familia și societatea. Tinerii francezi au răspuns în mare parte pozitiv atunci când au fost întrebați dacă oamenii din jurul lor îi încurajează să muncească sau să studieze în străinătate, dovadă că societatea în care aceștia trăiesc are o percepție mai deschisă despre acest subiect decât cea din România. Totuși, tinerii români au răspuns predominant pozitiv la întrebările care vizau opinia lor asupra posibilității de a duce o viață mai bună în afara României și de a se muta în afara țării, spre deosebire de francezi. În acest caz, există o chestiune legată probabil de nivelul de trai, care sugerează că nevoia de a descoperi a oamenilor vine după nevoia de a trăi mai bine (conform Piramidei lui Maslow).
Prin urmare, ipoteza este afirmată. Există diferențe între tinerii francezi și tinerii români cu privire la disponibilitatea lor de a trece de granița țării lor natale, însă această diferență se datorează deosebirilor economice ale acestor țări, care influențează prioritățile locuitorilor lor.
Primul telefon mobil
Primul telefon mobil
Clasa a IV a A
După cum știți, toate lucrurile de pe pământ au o istorie. Această istorie se regăsește și în cazul primului telefon mobil. Dacă v-am făcut curioși, citiți în continuare!
Telefonul mobil a fost inventat în anul 1973 de către Martin Cooper.
Telefonul avea o greutate de 1.3kg și o rază de acțiune de cca. 20-30km.
Telefonul a fost creat de compania MOTOROLA.
Martin Cooper a fost inventator și antreprenor executiv.
El s-a născut pe data de 26 decembrie 1928, în Chicago, SUA. A luat Premiul Marconi în anul 2013, pentru că a inventat un obiect care a ajutat la evoluția omenirii.
Vă puteți imagina măcar cum e să cărați un fel de cărămidă uriașă, care are greutatea unui bebeluș?!!
La începutul anului 2000, Ericsson Mobile Communications a lansat Ericsson R380, primul dispozitiv comercializat sub denumirea de smartphone.
Sistemul de operare pe care l-au utilizat a fost folosit la telefoanele inteligente și în următorii 10 ani.
Un an mai târziu, în anul 2001, compania canadiană RIM a lansat pe piață modelul BlackBery, un smartphone care a permis pentru prima dată și transmiterea e-mailurilor, prin rețeaua GSM.
.
Era un dispozitiv utilizat de oamenii de afaceri.
Adevărata revoluție a fost în anul 2007, când Steve Jobs, fondatorul companii de telefoane Apple INC, și echipa sa au lansat seria de telefoane Iphone, cu ecran mare, cu interfață touchscreen, și tastatură ecranizată.
Spre deosebire de telefoanele anterioare, softul era foarte performant și meniul foarte “prietenos”, ușor de folosit.
În timp, tehnologia a evoluat foarte mult.
De la an la an, telefoanele mobile au devenit mai ușoare, mai performante. Marile companii de pe piață s-au întrecut în a descoperii cele mai grozave tehnologii, cele mai ingenioase aparate.
Tehnologia are multe aspecte pozitive, dar trebuie consumată cu moderație.
Suntem de părere că telefonul mobil este important in viața omului, dar, folosit excesiv, poate crea dependență și ne poate afecta sănătatea.
Propunem ca, în fiecare zi, măcar jumătate din timpul pierdut pe telefon să fie folosit pentru a citi, pentru a face activități în aer liber sau pentru a socializa cu prietenii.
Pentru că „life was much easier when Apple and Blackberry were just fruits”! ?
Aerogelul
Milena C, Sophie C, Ruxandra D, Alexia T, Alec Z (clasa a VI-a)
Aerogelul se folosește pentru termoizolare și pentru prinderea particulelor spațiale care merg cu viteze foarte mari. A fost folosit în misiuni spre Marte. Se poate folosi pentru impermeabilizare. Dar ce este aerogelul și de ce este atât de important?
Aerogelul este cel mai puțin dens material existent, nefiind nici lichid nici gaz, dar un material între cele două stări de agregare. Densitatea sa este de 800 de ori mai mică decât cea a unei bucăți de sticlă de aceeași mărime. Este de două ori mai dens decât aerul. Există mai multe feluri de areogel. Spre exemplu, există aerogel făcut din CO2 (dioxid de carbon) și aerogel făcut din SiO2 (dioxid de siliciu).
Este obținut prin uscarea în condiții supracritice a unui fluid care este într-un gel. Astfel, rămâne partea solidă a gelului intactă, iar partea lichidă e înlocuită cu gaz.
A fost descoperit în 1931 de chimistul american Steven S. Kistler, când un alt chimist care îi era coleg, Charles Learned, i-a propus un pariu. Cel care reușea să preia aer dintr-un gel, făra a schimba structura solidă câștiga pariul. Steven Kistler a câștigat pariul, astfel inventând aerogelul.
NASA folosește aerogelul pentru izolare termică a costumelor astronauților, însă aerogelul a început să fie folosit și în anumite produse uzuale, precum cosmetice, vopsele, chiar și covoare. Cercetătorii au descoperit că poate fi folosit și pentru fabricarea unor rachete de tennis. Experții spun că aplicațiile aerogelului sunt aproape infinite.
Aerogelurile sunt folosite ca izolatoare termice pentru unele case. Majoritatea aerogelurilor nu poluează (precum aerogelul de silică), nefiind toxice. Alte aerogeluri sunt mai toxice, în cazul în care au fost adăugate alte substanțe în timpul preparării aerogelului. Aerogelul este mai apt ca izolator termic pentru case decât alte izolatoare termice tradiționale.
În concluzie, aerogelul poate fi folosit în foarte multe situații, de la misiuni pe Marte până la case, având un potențial aproape nelimitat.
Aerogel
Aerogelul acționează ca un izolator termic, protejând floarea.
History of Tic-Tac-Toe
Tic-tac-toe is a paper-and-pencil game for two players, X and O, who take turns marking the spaces in a 3×3 grid. The player who succeeds in placing three of their marks in a horizontal, vertical, or diagonal row wins the game.
Games played on three-in-a-row boards can be traced back to ancient Egypt, where such game boards have been found on roofing tiles dating from around 1300 BCE.
An early variation of tic-tac-toe was played in the Roman Empire, around the first century BC. It was called Terni lapilli (three pebbles at a time) and instead of having any number of pieces, each player only had three, thus they had to move them around to empty spaces to keep playing. The game’s grid markings have been found chalked all over Rome. Another closely related ancient game is Three Men’s Morris which is also played on a simple grid and requires three pieces in a row to finish, and Picaria, a game of the Puebloans.
The different names of the game are more recent. The first print reference to “noughts and crosses”, the British name, appeared in 1864. In his novel Can You Forgive Her? (1864) Anthony Trollope refers to a clerk playing “tit-tat-toe”. The first print reference to a game called “tick-tack-toe” occurred in 1884, but referred to “a children’s game played on a slate, consisting in trying with the eyes shut to bring the pencil down on one of the numbers of a set, the number hit being scored”. “Tic-tac-toe” may also derive from “tick-tack”, the name of an old version of backgammon first described in 1558. The U.S. renaming of “noughts and crosses” as “tic-tac-toe” occurred in the 20th century.
In 1952, OXO (or Noughts and Crosses), developed by British computer scientist Alexander S. Douglas for the EDSAC computer at the University of Cambridge, became one of the first known video games. The computer player could play perfect games of tic-tac-toe against a human opponent.
In 1975, tic-tac-toe was also used by MIT students to demonstrate the computational power of Tinkertoy elements. The Tinkertoy computer, made out of (almost) only Tinkertoys, is able to play tic-tac-toe perfectly. It is currently on display at the Museum of Science, Boston.
Why do cats purr?
Curling up with your favorite ball of fur as she purrs away is pretty close to heaven, at least for cat folk. Yet, hidden between those vibrations, that most appealing of domestic sounds remains wrapped in mystery, and even a little magic.
No one is certain exactly why cats purr, though there are a number of good guesses. The obvious observation is cats seem to purr when they’re pleased and feeling good. But that’s not always the case: Some cats also purr when they’re hungry, injured, or frightened. And most surprisingly, purring frequencies have been shown to stimulate bone regeneration—yes, bone regeneration.
Cats purr by using their larynx and diaphragm muscles, both as they inhale and as they exhale, although just how the central nervous system generates and controls those contractions isn’t yet understood. Early 19th century taxonomists thought cats could either purr or roar, and split the family Felidae along these lines—”purrers’ (subfamily Felinae) and ‘roarers’ (subfamily Pantherinae).
Today, though, taxonomists believe most cats can purr, with a few probable (though not certain) pantherine exceptions: lion, leopard, jaguar, tiger, snow leopard and clouded leopard. (Cheetahs and cougars? Yeah, they purr.)
So, why do it? If it’s a form of communication, it’s meant for those near and dear, since cats purr at a frequency and volume too low to travel far. Purring (and many other low-frequency vocalizations in mammals) often are associated with positive social situations: nursing, grooming, relaxing, being friendly.
More likely, though, purring is simply soothing, or self-soothing, as cats may also purr in stressful situations. In that case, purring would be akin to how humans soothe themselves by crying, laughing, distracting themselves, or even organizing their desk. Some veterinarians and cat enthusiasts have observed cats lying alongside each other and purring when one is injured (a behavior termed “purr therapy”), though scientific literature on the subject is scant.
PURR THERAPY
Beyond being calming for the injured kitty, “purr therapy” may have bone healing properties. Domestic cats purr at a frequency of about 26 Hertz, in a range that promotes tissue regeneration. That’s not as crazy as it sounds: High-impact exercise promotes bone health for the same reason, because bones respond to pressure by making themselves stronger.
In their natural setting, cats spend a lot of time lying around waiting to hunt, so purring may stimulate bones so that they don’t become weak or brittle. In fact, purr-like vibration devices have been patented for potential use in therapy, and some researchers have proposed strapping vibrating plates to astronauts’ feet during long space flights to retain bone density.
Such reasons to purr are by no means exclusive. “All behavior depends on history, context and expectation,” says Tony Buffington, a cat expert and veterinarian at Ohio State University. “So it’s naive to think that cats can only purr for one reason—it’s like thinking that people can only laugh for one reason.”
Humans can laugh out of joy, a desire to be polite, when surprised, in discomfort or in derision—and only context will tell an onlooker which is going on.
It would be easier to tell what function the low-frequency rumbles play if we could “de-purr” a cat. But, Buffington notes, what are you going to do, cut off its air supply? You’d lose a cat and learn nothing. If you want to know why your particular favorite feline is purring, Buffington suggests paying attention to what prompted the purring and what it leads to.
Did you just arrive home to be greeted by your cat purring and rubbing against your leg? He might be happy to see you. Is your cat pestering you around dinnertime, purring insistently? It may be hungry. (Cats seem to purr with greater urgency when hungry.) Is he purring at you through YouTube? Maybe he’s encouraging you to finish the story you’re writing.
Source: Weird
360 Virtual Biomes
Explore Biomes in Virtual Reality
“While it is fun to visit and explore each biome in person, it is not likely that you can get to all of them. So we are gathering some 360 views of the different biomes that you can use to explore and learn about each biome. It is like having your own private window looking into these amazing places.
There are three ways to view each biome. You can use a computer and click and drag to look around. You can also use your smart phone like an iPhone or Android with their gyroscope enabled function to look into each biome. In this mode you can move the phone around as you to look into the biome. Finally, if you have Virtual Reality (VR) goggles like Google Cardboard, you can immerse yourself into each biome. Be sure to stand up and turn and look around to view all of the space.
We are just getting started, so bookmark this page so you can find your way back to explore more virtual biomes as they are released. We also welcome your feedback and suggestions.”
If you want to explore more, visit this site.
-Post made by Ania Ziemba.
Where does a plant’s Mass Come From?
Have you ever wondered where plants get their mass? All those leaves and branches have to come from somewhere, but where? It turns out that the main ingredients for plant growth are water, air, and energy.
Where plants get their mass.
The Story of Air
The molecule carbon dioxide is made of one carbon atom and two oxygen atoms.
The air around you may seem empty, but it’s not.
Air is made of tiny bits that we call molecules. If you had enough air molecules, you could even weigh them.
Two of the molecules in air are oxygen and carbon dioxide. You may think oxygen is the most important molecule—we need it to live. But carbon is important too. All living things on Earth are made of carbon.
If you removed the water from our bodies, you would find that carbon makes up most of the rest of our weight, or mass. The same is true for plants.
Plants don’t get carbon from any of these sources.
We get carbon from our food, but where do you think plants get carbon? They don’t get their carbon from the soil, or from the sun, or from water.
Plants pull carbon out of the air.
Are Plants Made from Thin Air?
Plants need energy from the sun, water from the soil, and carbon from the air to grow.
Air is mostly made of nitrogen, oxygen, and carbon dioxide. So how do plants get the carbon they need to grow? They absorb carbon dioxide from the air. This carbon makes up most of the building materials that plants use to build new leaves, stems, and roots. The oxygen used to build glucose molecules is also from carbon dioxide.
Water is another important material plants need to grow, and they get it by absorbing it through their roots. Water is made of two hydrogen atoms and one oxygen atom. The hydrogen in water is used to help build glucose molecules.
A plant can be up to 95% water. Think of the water as the filler they use between carbon structures. If we take away the water from a plant though, and look at just the dry material, a large majority of that material comes from thin air.
Plants also need tiny bits of vitamins and minerals to grow properly, which they get through their roots.
Plants need a lot of energy to take care of their cells and to build new ones so they can grow. Plants get their energy from the sun.
The Carbon Story
Plants absorb carbon dioxide through small openings called stomata that are on the surface of the leaf.
If we zoom in on a plant leaf, so close that we can see the cells, we’ll find tiny openings called stomata. Stomata are holes made from spaces between special cells. These holes are where plants absorb carbon dioxide from the air.
Once inside the leaf, the carbon dioxide can enter plant cells. Inside the plant cells are special cell parts called chloroplasts, where photosynthesis takes place.
Circled inside the plant cell is one of hundreds of chloroplasts that live within the cell.
Plant cells look green due to molecules in the chloroplasts that reflect green light. There are many, many chloroplasts in every green plant cell. Most of the rest of the cell usually looks clear.
In the chloroplasts, carbon, oxygen, hydrogen, and energy are used to make a sugar called glucose. The whole process of making glucose is called photosynthesis.
Molecules of glucose join together to form cellulose.
Next, glucose molecules combine to form long chains called cellulose. Cellulose is then used to build plant structures, like cell walls.
As more cells divide, the plant’s leaves, stems, and roots can grow larger.
These structures and the materials they hold are also built with water.
When new cell structures are built, cells can grow and divide, making new cells. These new cells make for new plant growth. This lets the plants get bigger.
So if you are creating a cookbook of life and want to include a recipe for plant growth you would add the following.
- Water, which can make up to 95% of the weight of a plant, enters the plant through its roots.
- Carbon, which makes up the most of the rest of the plant, comes from the air and enters the plant through holes in its leaves.
- Oxygen from carbon dioxide, and hydrogen from water, enter through the leaves and roots, and are used to make glucose.
- Energy, which the plant needs for photosynthesis to work, is absorbed from sunlight.
In order to grow, plants need water, carbon dioxide (from air), and energy from sunlight.
-Post made by Ania Ziemba.
Why do leaves change color in the fall season?
In some areas of the world, the weather changes in the fall, making the air turn cold. During this time, many leaves also change colors. Why does this happen?
Deciduous trees drop their leaves in winter. Image by Paul Buckingham.
First let’s think about why some trees drop their leaves before winter. In the winter, it would take a lot of energy and water for plants to keep their leaves healthy. But winter is cold, dry, and usually there isn’t much sun (which helps give plants energy). So, instead of trying to keep their leaves, some plants drop their leaves and seal the spots on their branches where the leaves had been attached.
How is this related to what makes leaves colorful?
Leaves are colored by molecules called pigments. The pigment that causes leaves to be green is chlorophyll. Chlorophyll is important for plants to make food using sunlight. During spring and summer when there is plenty of sunlight, plants make a lot of chlorophyll.
In autumn when it starts to get cold, some plants stop making chlorophyll. Instead, those plants break down chlorophyll into smaller molecules. As chlorophyll goes away, other pigments start to show their colors. This is why leaves turn yellow or red in fall.
In fall, plants break down and reabsorb chlorophyll, letting the colors of other pigments show through. Image by Sander van der Wel.
The color change usually happens before the leaves fall off of the tree. Why might that be? It takes a lot of energy to make chlorophyll. If the plants break down the chlorophyll and move it out of their leaves before the leaves fall, plants save energy. The plants can reabsorb the molecules that make up chlorophyll. Then, when it’s warm and sunny enough to grow again, the plants can use those molecules to remake the chlorophyll. That way the plants don’t have to make chlorophyll from scratch.
There are other pigments in leaves called carotenoids. Carotenoids are yellow and orange. Anthocyanins are other plant pigments that are only made in the fall. These pigments cause red, pink, or purple colors. Anthocyanins also protect leaves from being eaten or getting sun burned.
So the different colors in leaves are caused by changes in the pigments. When the weather changes, some plants break down all the green pigment. This lets beautiful yellows, oranges, and reds come through in the fall.
-Post made by Ania Ziemba.