Greu și ușor

            Viața se constituie din frânturi inegale de poveste care generează, pe rând, intensitatea trăirii. Cât de puternic se simte o durere sau cât de mult durează o bucurie depinde de formarea sufletească a fiecăruia, de context sau de experiență. De multe ori, greul se simte mai apăsat decât orice altceva, acaparează simțirea şi lasă în urmă un gol nemilos care așteaptă să fie umplut cu mici momente pozitive, efemere prin natura lor, însă cu putință de a fi revelatoare. De multe ori, însă, acestea nu pot umple abisul, pentru că omul, prin natura sa, suferă mai mult decât se bucură.

            Adesea, în momente de introspecție retrospectivă, când plusurile și minusurile se așază cuminți pe foaia reflectării, într-o matematică ambiguă, cu pretenții de fizică cuantică, are loc o conștientizare adâncă a sinelui, ce poate genera schimbări sau adaptări atitudinale, într-o abordare ce nu poate decât să ne facă să creștem, să evoluăm emoțional în așa manieră încât astuparea golului să devină cu putință.

            Perioada de sfârșit de an, atât de frumoasă prin luminițele răspândite pretutindeni, care devin ghid pe timp de noapte, atât pentru pași, cât mai ales pentru gânduri, prin colindele inspirațional-optimiste care anunță (noi) începuturi, prin adunarea laolaltă a celor dragi în jurul unei mese ce devine, an după an, martor al schimbului de emoții pure, poate genera o presiune psihică pentru mulți dintre cei care văd cum societatea zilelor noastre îi forțează să se încadreze într-un tipar de existență ce valorifică superficialul materializat în haine, cadouri și mâncare. Goana după ceva nedefinit de profunzime nu lasă loc pentru îndreptarea atenției către ceea ce contează cu adevărat și astfel nu permite obținerea bucuriei reale, palpabile, ingenue, bucuria aceea din copilărie, când primeam ceva bun, bucuria la care în mod intrinsec va aspira mereu, uneori fără să știe, adultul mult prea acaparat de grijile cotidiene.

            Nu e uşor să priveşti către lucrurile realmente semnificative, nu e uşor să treci prin sărbători fericit, nu e uşor să fie uşor. Şi totuşi, pare suficient doar să faci autentică orice interacţiune umană, să te bucuri şi să îi bucuri pe ceilalţi cu fărâme de bunătate veritabilă.    

Christmas poetry or so

by Iustina Grigore

Grinch de România

Grinchul original s-a pensionat

Și-a venit în locul lui un grinch românizat

Și în loc să fure decorațiuni, luminițe și cadouri

A luat bani, coliere și tablouri

Grinchul de demult a furat Crăciunul

Grinchul nostru ce credeți

A luat tutunul…

A mâncat sarmale și a băut vin fiert

Din cozonac a mai rămas doar un sfert!

A râgâit atat de grotesc

Ceva comun în cercul bărbătesc ..

A lăsat în urma lui câteva comentarii la adresa familiilor prezente în pozele din ramă

Cu dorința de a stârni o dramă,

Dar după ce a văzut că nu-i reușește

Înspre casă el pornește

A simțit că și-a făcut datoria

Și-a spus că i-a ieșit la maxim înșelătoria

Și cu burta plină a plecat acasă și și-a zis:

“Săru-mâna pentru masă!”

Crăciunul rece

Coji de portocale uscate,

Pe sobă stau mascate

Și adaugă un pic de viață

La atmosfera de gheață.

Ajutorul lui moșu’

Eu? Da…sunt ajutorul lui moșu’

Îl mai ajut pe boșorog,

Să mai vândă câte-un drog.

Glumesc, îmi place să fiu ironic

Mă face să mă simt mai puțin demonic.

Sunt un elf.

Și fie vorba între noi..

Nu mai crezi în mine de când aveai doi

Așadar, nu voi minți

Și-ți voi spune toate detaliile

Așa că nu clinti!

Copiii sunt insuportabili.

Unii sunt rezonabili,

Însă când mă pun să fac nu stiu ce dar

Îmi deschid un alt elf bar… (productie originală realizată chiar de noi)

Să nu mai zic că muncesc ca un sclav!

Mai au puțin și mă pun într-un documentar Netflix: „SUNT UN ELF SCLAV“

În orice caz, recunosc că îmi place ceea ce fac..

Când pun jucăriile copiilor în sac

Mă gândesc doar la zâmbetele pe care eu le dăruiesc

Și inerent, trebuie să zâmbesc!

english advanced class – short story example

Pasa Sarah, a 11a A

I saw her and she stared at me. I couldn’t believe my eyes, i’m sure it was her. But how?
It all started with me wanting a pet badly, and I found this really interesting looking cat. She had this aura, she gave me such a feeling, i wanted her!
I had to talk to my dad to get her, but that wasn’t hard, he’s a really amenable person. The thing is he’s also a very frugal man and a cat requires a lot of things. I eventually got her, but things went south very fast, of course I wasn’t going to go all dictatorial on her, but a bit more obedience wouldn’t hurt.
She was a really anomalous pet, you would often find her facing the wall and making weird sounds or banging her head as if a real person was trying to get out, but was stuck in a cats body.
After four years of having her, she was attacked by a pack of dogs in our backyard and sadly died. Voraciously speaking I was a bit relieved. However, I would still feel uneasy from time to time and the strangest thing is that once a year I see her standing on our fence looking at me so intensely, but this time she no longer has those big cute eyes anymore. She looks almost evil. The most frightening thing is that i’m the only one that ever sow her.

Flower

Alex Jibleanu, clasa a 11a B

Shining in your way,not trying
Seeing you,my heart again lying,
Petals waving,blazing motion,
It took one look,strong emotion,
Watching the flower,dance in the field,
Smiling,my ticker newly healed,
Distracting me from my own pain,
Its innocents,sneaking in my vein,
Time passes,seeing that flower more,
Getting my beats faster,hitting my core,
Eyes fuzzy,walking strange,out of line,
Feeling energized,the clock only nine,
Murmuring while talking,smiling dumb,
Cheeks hurting,they feeling numb,
Going in circles to get to see its petals,
Complex,more expensive than any metal,
In my bed,watching stars falling from their height,
Thinking again about that fiery sight.

Gând de primăvară

Ania Ziemba, a 11a B

A început cu un fulg,

Primul mort și învechitul,

Când, de sub nouă zăpezi,

Am simțit întâi sfârșitul.

Liniște: o claritate,

Din entropie și proporții;

Din dulcea amorțeală

S-au găsit să-nvie morții.

Un mucegai între iubiți,

Acel mutant crescut din mine,

Care-a înviat boala simțirii

Printre buze moi și fine.

Iar, în ironia vieții,

Când era totul murit,

S-a trezit tot Universul

Azvârlindu-mă-n pripit.

Și în toiul primăverii,

Libertatea mi-e furată:

Căci ceva trebuia să moară

Ca să-nvie lumea toată.

Upper advanced short story part 5

Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Alex Calin

As I made my way through the horde of what appeared to be my own sort of army, I saw a door. I was holding the girl’s hand tightly while she was following me towards the door. We exited through the door and couldn’t believe what we saw.

We were in a completely different city. It was so full of people that it felt relieving. It felt safe. We saw a big, tall building, with the word “hotel” written on it.

I told the girl: “don’t worry, it’s gonna be alright from now on!”

She then continued to thank me for saving her from that wretched place.

We got to the building and talked to the receptionist.

I asked: “Would you happen to be able to give us a room for one night? We have no money.

The receptionist waited and thought about it for a moment. Then he said: “all right. Just this one time, I shall allow it.”

I thought the way he spoke was weird, but it went over my head as I was already way too scared by what I had just seen. We got into the room and each went to our own bed.

I asked her what her name was.

“Tiffany” she responded. “How about you? What’s your name?”

“Me?” I asked surprised “oh, I’m a no-one. My name doesn’t matter. What matters is that we’re safe.

We fell asleep in a matter of minutes and finally rested after so much torture.

When I woke up Tiffany wasn’t already up. The room seemed different. I thought it was only the fact that I could see it in light.

I looked out the window and realized we were, once again, in a different city. Somewhere in the countryside. I got downstairs and I saw an old couple.

They were having breakfast. They said “good morning!”

I responded “good morning.” In a confused voice.

They said “Don’t be shy, you aren’t the first ones here! We are familiar with the chosen ones!”

“The chosen ones?” I asked.

“Yes!” the old man responded. “Many have come before you in these exact circumstances. We decided to call you the chosen ones!” the old man said.

“But why?” I asked.

Interviu cu Anca Matei, profesoară de chimie @LLIA

Anca Matei, care face parte din echipa LLIA din 2021, este profesoara de chimie pe gimnaziu și liceu. De când a venit, a fost extrem de implicată în viața academica a elevilor, propunând diferite concursuri și evenimente și venind cu noi metode de predare cu scopul de a ajuta fiecare elev să evolueze în ritmul său.

  • De ce ai ales să devii profesoară ?

Parcursul meu în acest domeniu este unul…mai atipic, aș spune eu. De mică am cochetat cu ramura științelor naturii, însă nu îmi amintesc să fi știut dintotdeauna ce doresc să fac “atunci când o să fiu mare”. O bună perioadă de timp mi-am dorit să fiu medic veterinar, apoi, spre sfârșitul gimnaziului, mă gândeam că mi-ar plăcea să predau engleză, datorită profesoarei mele din acea vreme, care pentru mine reprezintă și astăzi un reper în profesia didactică. Am ajuns ulterior și la liceu, dorințele mele s-au schimbat iar și credeam că în sfârșit am găsit “my dream job”: medic stomatolog. Așadar, am început să mă pregătesc de prin clasa a 11-a pentru admiterea la medicină și atunci a fost perioada în care am întâlnit o profesoară extraordinară, care mi-a arătat ce înseamnă să faci cu adevărat un lucru cu pasiune și care mi-a explicat cu răbdare logica din spatele acestei materii.

În perioada admiterilor, am aplicat în paralel atât la Facultatea de Medicină Dentară, cât și la Facultatea de Chimie, secția Biochimie, unde am și ales să rămân. Încă din anul I, mi-am propus să mă implic în cât mai multe activități, astfel că m-am înscris în asociația studențească a facultății, dar și la modulul psihopedagogic. Perioada pe care am petrecut-o ca voluntar, toate proiectele pe care le-am coordonat și în care m-am implicat m-au făcut să îmi dau seama că ce doresc eu să fac toată viața este să inspir oameni. Ulterior, în cadrul practicii obligatorii de la modulul psihopedagogic, am experimentat frumusețea meseriei de profesor, o meserie prin intermediul căreia pot să inspir prin știință!

  • Care este rolul școlii în opinia ta?

Sunt de părere că școala poate și trebuie să fie o rampă de lansare spre idealurile fiecăruia, fiind locul unde se creează cadrul propice dezvoltării unor aptitudini și acumulării cunoștințelor, însă este și un loc în care se construiesc personalități și se insuflă valori pe care elevii, viitori adulți, le vor purta mai apoi cu ei în societate.

  • Cu ce diferă orele tale de curs de modul cum se desfășurau orele când erai tu la liceu ?

Comparativ cu orele la care participam în caliate de elev, ca profesor mă străduiesc să creez ore cât mai interactive, în care elevii sunt focusul principal. Îi implic în discuții, le cer părerea atunci când organizăm diverse proiecte și îi asigur de sprijinul meu atunci când au nevoie de explicații suplimentare. Țin foarte mult cont și de partea psiho-emoțională, deoarece mă interesează ca mediul de lucru din timpul orelor de chimie să fie unul cât mai constructiv și pozitiv.

  • Cum eviți favorizarea unor anumiți studenți?

Una dintre principalele caracteristici ale unui cadru didactic ar trebui să fie obiectivitatea. Personal, mă străduiesc să ofer tuturor elevilor șanse egale și sunt de părere că fiecare are ritmul și modul propriu de a învăța, fiind și de datoria mea să mă adaptez lor. Sunt conștientă că nu toți au aceleași pasiuni și nu cred că ar trebui să îi forțez să aibă aceleași rezultate. Chimia este o materie cu foarte mare aplicabilitate în viața de zi cu zi, astfel că încerc să dau foarte des exemple cotidiene, pentru a mă asigura că fiecare elev înțelege cel puțin un concept pe care îl parcurgem.

  • Crezi că profesorii ar trebui să intervină și în viața personală a elevilor?

Sunt de părere că nimeni nu ar trebui să intre neinvitat în viața cuiva, fie că este vorba despre elevi, despre un prieten sau chiar cineva din familie. Este adevărat că elevii vin de multe ori către noi cu diverse experiențe personale, uneori doar din dorința de a fi ascultați, de a căuta înțelegere sau poate chiar un sfat. Cert este că de fiecare dată încerc să înțeleg adevărata nevoie din spatele discuției și să îi ghidez pe elevi astfel încât să conștientizeze singuri o anumită situație și să își dea seama ce trebuie să facă. Apreciez mult încrederea pe care elevii ne-o acordă, însă totodată le respect spațiul personal și nu intervin decât atunci când mi se solicită din partea lor.

  • Cum eviți să te plictisești de predarea acelorași concepte în fiecare an?

Într-adevăr, conceptele predate nu diferă, însă motivul pentru care nu mă plictisesc este unul destul de simplu. Fiecare elev are propria personalitate, propriul mod de a învăța, astfel că reușesc să evit monotonia datorită lor, fiind nevoită să găsesc mereu noi variante de a-mi adapta explicațiile și de a stârni curiozitatea fiecăruia.

upper advanced short story part 4

Part 1

Part 2

Part 3

Tiberiu Trif, cls a 10-a B

It seems that not all those who think they have the ” ​​absolute power” can be so powerful. In the end, your feelings are the only thing that matters. Above all, I am just a man, and this is my fate … I do not have to ruin this miraculous balance of life.

The girl on the table was frightened, she gasped for air, and screamed “What did you do, how did you release me from this eternal terror that I was experiencing?” I lowered my hood, I threw away the scythe, I took the robe and covered the fragile body of the girl. I told her gently: “I remember who I am, who we are, and what we will be! Nobody is allowed to kill just because their life is boring. It’s all right, we’ll get out of here, I promise. I do not know who you are, or why we are here, but we’ll get out of this terrible chaos. We do not deserve this! “

The girl nodded. She understood the situation we were in, but she also understood how she got here: “I know what’s going on! Because we met, back in Yorkshire! No, or yes … I do not know, I’m completely surprised. It was at the theatre; we went to the theatre that night! And I hit you. You were looking for your tickets, and I accidentally hit your leather bag. The strange thing is that I cannot remember anything that first interaction. “. I noticed that the girl was as confused as I was about the situation, we were in. At that moment, I stood up, I took a last look at the magician’s body. I took the scythe and lifted the girl from the cold stone table. I whispered courageously: “It’s time to our demon.” When I approached the door and cracked it open, a big roar started: “Hail to you Reaper!”. Then I opened the door with power, raising the scythe in my hand, and said loud and clear:  “No one has the right to look at your new master!”

In a second, the crowd faced away. Everyone was silent, and the fear was settling among them. I looked at her, I whispered, “Now it’s our chance!”