Viața se constituie din frânturi inegale de poveste care generează, pe rând, intensitatea trăirii. Cât de puternic se simte o durere sau cât de mult durează o bucurie depinde de formarea sufletească a fiecăruia, de context sau de experiență. De multe ori, greul se simte mai apăsat decât orice altceva, acaparează simțirea şi lasă în urmă un gol nemilos care așteaptă să fie umplut cu mici momente pozitive, efemere prin natura lor, însă cu putință de a fi revelatoare. De multe ori, însă, acestea nu pot umple abisul, pentru că omul, prin natura sa, suferă mai mult decât se bucură.

            Adesea, în momente de introspecție retrospectivă, când plusurile și minusurile se așază cuminți pe foaia reflectării, într-o matematică ambiguă, cu pretenții de fizică cuantică, are loc o conștientizare adâncă a sinelui, ce poate genera schimbări sau adaptări atitudinale, într-o abordare ce nu poate decât să ne facă să creștem, să evoluăm emoțional în așa manieră încât astuparea golului să devină cu putință.

            Perioada de sfârșit de an, atât de frumoasă prin luminițele răspândite pretutindeni, care devin ghid pe timp de noapte, atât pentru pași, cât mai ales pentru gânduri, prin colindele inspirațional-optimiste care anunță (noi) începuturi, prin adunarea laolaltă a celor dragi în jurul unei mese ce devine, an după an, martor al schimbului de emoții pure, poate genera o presiune psihică pentru mulți dintre cei care văd cum societatea zilelor noastre îi forțează să se încadreze într-un tipar de existență ce valorifică superficialul materializat în haine, cadouri și mâncare. Goana după ceva nedefinit de profunzime nu lasă loc pentru îndreptarea atenției către ceea ce contează cu adevărat și astfel nu permite obținerea bucuriei reale, palpabile, ingenue, bucuria aceea din copilărie, când primeam ceva bun, bucuria la care în mod intrinsec va aspira mereu, uneori fără să știe, adultul mult prea acaparat de grijile cotidiene.

            Nu e uşor să priveşti către lucrurile realmente semnificative, nu e uşor să treci prin sărbători fericit, nu e uşor să fie uşor. Şi totuşi, pare suficient doar să faci autentică orice interacţiune umană, să te bucuri şi să îi bucuri pe ceilalţi cu fărâme de bunătate veritabilă.    

Anca Matei, care face parte din echipa LLIA din 2021, este profesoara de chimie pe gimnaziu și liceu. De când a venit, a fost extrem de implicată în viața academica a elevilor, propunând diferite concursuri și evenimente și venind cu noi metode de predare cu scopul de a ajuta fiecare elev să evolueze în ritmul său.

• De ce ai ales să devii profesoară ?

Parcursul meu în acest domeniu este unul…mai atipic, aș spune eu. De mică am cochetat cu ramura științelor naturii, însă nu îmi amintesc să fi știut dintotdeauna ce doresc să fac “atunci când o să fiu mare”. O bună perioadă de timp mi-am dorit să fiu medic veterinar, apoi, spre sfârșitul gimnaziului, mă gândeam că mi-ar plăcea să predau engleză, datorită profesoarei mele din acea vreme, care pentru mine reprezintă și astăzi un reper în profesia didactică. Am ajuns ulterior și la liceu, dorințele mele s-au schimbat iar și credeam că în sfârșit am găsit “my dream job”: medic stomatolog. Așadar, am început să mă pregătesc de prin clasa a 11-a pentru admiterea la medicină și atunci a fost perioada în care am întâlnit o profesoară extraordinară, care mi-a arătat ce înseamnă să faci cu adevărat un lucru cu pasiune și care mi-a explicat cu răbdare logica din spatele acestei materii.

În perioada admiterilor, am aplicat în paralel atât la Facultatea de Medicină Dentară, cât și la Facultatea de Chimie, secția Biochimie, unde am și ales să rămân. Încă din anul I, mi-am propus să mă implic în cât mai multe activități, astfel că m-am înscris în asociația studențească a facultății, dar și la modulul psihopedagogic. Perioada pe care am petrecut-o ca voluntar, toate proiectele pe care le-am coordonat și în care m-am implicat m-au făcut să îmi dau seama că ce doresc eu să fac toată viața este să inspir oameni. Ulterior, în cadrul practicii obligatorii de la modulul psihopedagogic, am experimentat frumusețea meseriei de profesor, o meserie prin intermediul căreia pot să inspir prin știință!

• Care este rolul școlii în opinia ta?

Sunt de părere că școala poate și trebuie să fie o rampă de lansare spre idealurile fiecăruia, fiind locul unde se creează cadrul propice dezvoltării unor aptitudini și acumulării cunoștințelor, însă este și un loc în care se construiesc personalități și se insuflă valori pe care elevii, viitori adulți, le vor purta mai apoi cu ei în societate.

• Cu ce diferă orele tale de curs de modul cum se desfășurau orele când erai tu la liceu ?

Comparativ cu orele la care participam în caliate de elev, ca profesor mă străduiesc să creez ore cât mai interactive, în care elevii sunt focusul principal. Îi implic în discuții, le cer părerea atunci când organizăm diverse proiecte și îi asigur de sprijinul meu atunci când au nevoie de explicații suplimentare. Țin foarte mult cont și de partea psiho-emoțională, deoarece mă interesează ca mediul de lucru din timpul orelor de chimie să fie unul cât mai constructiv și pozitiv.

• Cum eviți favorizarea unor anumiți studenți?

Una dintre principalele caracteristici ale unui cadru didactic ar trebui să fie obiectivitatea. Personal, mă străduiesc să ofer tuturor elevilor șanse egale și sunt de părere că fiecare are ritmul și modul propriu de a învăța, fiind și de datoria mea să mă adaptez lor. Sunt conștientă că nu toți au aceleași pasiuni și nu cred că ar trebui să îi forțez să aibă aceleași rezultate. Chimia este o materie cu foarte mare aplicabilitate în viața de zi cu zi, astfel că încerc să dau foarte des exemple cotidiene, pentru a mă asigura că fiecare elev înțelege cel puțin un concept pe care îl parcurgem.

• Crezi că profesorii ar trebui să intervină și în viața personală a elevilor?

Sunt de părere că nimeni nu ar trebui să intre neinvitat în viața cuiva, fie că este vorba despre elevi, despre un prieten sau chiar cineva din familie. Este adevărat că elevii vin de multe ori către noi cu diverse experiențe personale, uneori doar din dorința de a fi ascultați, de a căuta înțelegere sau poate chiar un sfat. Cert este că de fiecare dată încerc să înțeleg adevărata nevoie din spatele discuției și să îi ghidez pe elevi astfel încât să conștientizeze singuri o anumită situație și să își dea seama ce trebuie să facă. Apreciez mult încrederea pe care elevii ne-o acordă, însă totodată le respect spațiul personal și nu intervin decât atunci când mi se solicită din partea lor.

• Cum eviți să te plictisești de predarea acelorași concepte în fiecare an?

Într-adevăr, conceptele predate nu diferă, însă motivul pentru care nu mă plictisesc este unul destul de simplu. Fiecare elev are propria personalitate, propriul mod de a învăța, astfel că reușesc să evit monotonia datorită lor, fiind nevoită să găsesc mereu noi variante de a-mi adapta explicațiile și de a stârni curiozitatea fiecăruia.