Ana Licu, a 9-a A

Pentru mine lumea e o frescă,

Una îmbibată până la refuz, sufocată în albastru

Și în marea asta cu reflexe, pliuri electrizante,

Mărșăluiesc aceleași ființe cu înfățișare diferită.

Un cârlig, fără momeală plutește în derivă,

Luptându-se cu valurile rostogolitoare

Ce apasă peste el deja catafalcul.

Abandonat de pescarul puhav, grizonat,

Așteaptă să prindă un fior de suflet

Și cum stă în așteptare

Se agață de el doar mâinile transparente ale pungilor de plastic.

E blocat între două posibilități,

Să trăiască în adânc sau să întoarcă celălalt obraz.

Ah…atât îmi e de greu,

Să mă pun în locul celor care văd cârligul ruginit din mine,

Doar pentru a-mi face vânt înapoi în mare…