Maria Ghita, absolventa LLIA

Îmi place să merg cu trenul, mă relaxează. Am emoții. Poate mă gândesc prea mult la călătorie, la-… Aia-i o gogoașă? Ah, iar am uitat să-mi iau de mâncare la mine. Mai bine-așa. Nu, nu-i bine, o să-mi cumpăr ceva nesănătos pe drum… Cât e ceasul? Mai sunt zece minute. Sper să-mi placă orașul, n-am mai fost niciodată. Cred. Mai urcă cineva cu mine? Nu, nu, nu-mi place. De ce nu-mi place? Iar ești antisocială? Vezi că se zice asocială și nu, nu ești. Ai uitat ce ți-au zis ieri la curs? Cu cât îți induci singură chestii, o să le crezi. Nu le mai crede. Chestii – de ce le-am zis chestii și nu le-am numit mai frumos? Da, în capul tău nu te-aude nimeni, ai noroc. Dacă vrei să te-angajezi, trebuie să nu le mai numești chestii. Informații. Exact. Cine se mai urcă cu mine aici? Dă, Doamne, să fie un bărbat, mi-ar plăcea un bărbat. Un bărbat frumos și tânăr, nu un moș. N-am nimic cu moșii, sigur, doar că n-aș ieși c-un moș nici dacă m-aș plictisi. Da, așa cum glumește Katia. Eu n-aș glumi cu asta. Eh, lasă, că și tu devii morbidă uneori. Mi-e foame… De ce nu mi-am luat și eu o gogoașă? Nu-ți lua, iar o să te simți vinovată dacă mănânci și gogoșile nu-s bune. Ce podea jegoasă. Și mi-am luat pantofii albi, foarte inteligent din partea mea. Mama-mi spunea mereu să nu cumpăr haine albe. Săraca. Ia uite ce-o ascult. Îmi place să mă uit la hainele oamenilor, spune multe despre ei. Ah, să nu mai zic asta cu voce tare niciodată, sună rău. Sună foarte stereotipic. Mai e un minut, unul, după vine doar juma’ de oră. Mi-e foame. Iar n-am gândit când am plecat de-acasă. Ce soare-i afară, ar trebui să trag draperiile până nu vine cealaltă persoană. Sper să fie un bărbat. Un bărbat frumos și tânăr, nu un moș. N-am nimic cu moșii, dar ți-am spus că n-aș ieși cu ei. Mai vine sau nu cineva? Am avut două alarme false pân-acum. Să trag draperiile repede până nu vine bărbatul drăguț. Sper să fie un bărbat. N-am nimic cu femeile, dar nici cu ele nu aș ieși. Sau un copil, un copilaș mic, un bebeluș – nici cu el n-aș ieși, evident, ce Dumnezeu. Nu știu ce-ai azi. Îmi plac bebelușii, m-ar distra unul, așa, ca o jucărie. Nu acum, bate-n lemn, mai încolo, când – … Am plecat. Ce-ncet ne mișcăm, n-am mai fost de mult cu trenul! Cine zicea că nu-i place să meargă decât cu mașina? Silvana? Nu. Silvia. Tipa aia roșcată care ia cursuri de filo cu mine, stă lângă blonda cu ochelari. Îmi scapă numele ei. Și-al blondei. O să-i spun Silvia, dar când mă-ntorc la facultate luni trebuie s-o întreb pe Katia cum se numește roșcata, mă enervează c-am uitat. Silvia. Unde rămăsesem? E soare, gata, trag draperiile. Nu, n-aici rămăsesem. La ce mă gândeam? La ce? Mi-e foame și-am uitat să citesc ieri, nu mai ajung la întâlnire dacă nu termin cartea. La ce mă gândeam? Silvana… Nu, Silvia… trenul… Gata, la bebeluși. Da, mi-ar plăcea un bebeluș. Unul mic și grăsuț, roșu în obraji, cu șosete albastre… Cine intră? Chiar intră? Cine intră după ce-am plecat? Gata, am primit un coleg de vagon, un… bărbat! Un bărbat tânăr și frumos, slavă Domnului, dar s-a așezat în fața mea, nu lângă mine. Sigur că nu s-a așezat lângă mine, doar nu-i tâmpit, ce persoană se așează lângă cealaltă? E frumos. Ah, de ce poartă ochelari de soare, nu pot să văd dacă se uită la mine sau nu. Nici eu nu pot să mă uit la el, nu știu dacă mă vede. Pot să mă uit pe geam. Da, dar nu pot să ies cu geamul. Par disperată. Nu sunt. Doar că n-am mai avut de mult un iubit și ultimul a fost cam jalnic. Ce, ‘cam’? Jalnic și-atât, fără cam. Toți și-au dat seama-naintea mea. De ce poartă ochelarii blestemați! Nici măcar nu intră soarele, am tras draperiile. Are cum să bată soarele pe partea lui? Nu știu. Nimic nu știi. Cred că-i foarte drăguț. Pare drăguț. De ce nu-ți scoți ochelarii de soare? Cum ar fi să pot comunica cu el prin gânduri? Mi-ar plăcea. Tuturor le-ar plăcea, ia nu te mai da-n spectacol. E-o superputere utilă. Poate ar trebui să-mi pun căștile, trece mai repede timpul. De ce se ridică? Hei, de ce-a deschis draperiile fără să mă-ntrebe, nu-i frumos! Bine, și eu am făcut acealși lucru. Da, dar el nu era aici. Ah, ce cald e, sper să le tragă la loc. Probabil vrea să-și folosească ochelarii de soare.

***

Sper să nu mă bage cu nimeni în vagon, vreau să mă culc. Dacă se uită lumea la mine nu-mi place să dorm. Poate-ar trebui să-l mituiesc pe plasator să mă bage-ntr-un vagon gol. Se face închisoare pentru asta? Nu, nu cred. E o hârtie de cinci. Să-i dau? Mai ai schimbat? Da, cred că da. Câți? Nu mai știu. E cineva-n vagon? E o femeie… Măcar e una singură și nu-s mai multe. Cu femeile nu poți să știi niciodată. De ce se uită-așa la mine? Zici că sunt singurul bărbat pe care l-a văzut în viața ei. O fi ca tipele alea depresive din serialul soră-mii. Cine trage draperiile dacă afară-i așa frumos? Când am zis că-i depresivă-.. E cald, mi-e cald. E vagon de fumători? Nu cred. De ce se uită-așa la mine, săraca, cred că nu-și dă seama dac-o văd sau nu prin ochelari. Mi se-ntâmplă des. Dacă te uiți doar la ochii ei, e simpatică. Are nasul cârn, asta-i drăguț. Poate-ar trebui să vorbesc cu ea, nu strică și mai trece timpul. Pare nerăbdătoare, ce poți s-aștepți într-un tren? Destinația finală, probabil. M-am plictisit, chiar ar trebui să vorbesc cu ea. Prea târziu, și-a pus căștile. Să trag draperiile? Are căștile acum, ce-o mai interesează fereastra? Vreau să mă uit pe fereastră. De ce mă privește așa acum? Voia să stea cu ele trase? Eh, am stat destul cu ele-așa. Lumină, în sfârșit. E cam cald – poate din cauza asta le-a tras. Îi era cald. Nu-i îmbrăcată așa gros. Ce frumos se vede câmpul! Foarte frumos. Ar trebui să-i fac o poză să-i trimit soră-mii, poate-l pictează. Ce-o face soră-mea acum? E la școală, probabil. Eu n-am fost azi la cursuri. Poate pic iar examenul, ar fi ceva. De ce spui ‚iar’ ca și cum toată viața ai picat exmene? M-am plictisit. A stat așa mult tipa asta lângă mine că acum e chiar simpatică, da. Ar trebui să-i spun. Nu, nu fi idiot. Aș putea s-o-ntreb dacă știe vreo cafenea-n zonă, am agățat multe fete așa. Hai, că n-au fost chiar așa multe și cu majoritatea nici nu te-ai mai văzut, dar tot aș putea să-ncerc. Bună, ai mai fost aici? Știi vreo cafenea prin zonă? Da, aș putea… De ce nu mi-am luat și eu căștile la mine? Oricum, mai avem puțin și-ajungem, foarte puțin. E un oraș mic, poate stăm la același hotel. Ce-ar fi dacă m-aș duce lângă ea pe banchetă și-aș săruta-o, așa, din senin. Ești nebun. Acum și-a scos o carte, ce citește? Nu văd. Aș putea s-o-ntreb. Are căștile, ar fi aiurea. M-am plictisit.

***

O să trag la loc draperiile, de ce mă tot enervează! Mi-e foame, ce-aș putea să fac? Nu te supăra, ai ceva de mâncare? Cum ar fi să-l întreb? Ar zice că sunt nebună, sigur ar zice că sunt nebună. Chiar sunt. De ce-am tras melodia asta? E depresivă, nu-mi place deloc. Unde-i aia nouă? Ceva cu poză albastră. Mi-e foame. Aș putea să citesc, chiar e cazul să citesc. N-o să mă pot concentra dacă am căștile, dar n-am ce să fac, nu prea-mi place și nu mai trece. Cartea, zic. Nu mai știu ce personaj e ăsta, e nou? Parc-am auzit de el. Poate doar seamănă. De ce-a pus omul ăsta nume așa asemănătoare?! Nu-nțeleg. Asta de unde-… Uh, de ce mănâncă, mi-e foame… Am ajuns deja?! Ne ridicăm? Ce drăguț, îmi ține ușa-…

– Domnișoară, nu te supăra, știi vreo cafenea prin jur?