Ania Ziemba, a 11a B

A început cu un fulg,

Primul mort și învechitul,

Când, de sub nouă zăpezi,

Am simțit întâi sfârșitul.

Liniște: o claritate,

Din entropie și proporții;

Din dulcea amorțeală

S-au găsit să-nvie morții.

Un mucegai între iubiți,

Acel mutant crescut din mine,

Care-a înviat boala simțirii

Printre buze moi și fine.

Iar, în ironia vieții,

Când era totul murit,

S-a trezit tot Universul

Azvârlindu-mă-n pripit.

Și în toiul primăverii,

Libertatea mi-e furată:

Căci ceva trebuia să moară

Ca să-nvie lumea toată.