Consilier școlar Alesia Rădulescu

Construim clădiri, proiectăm rachete, salvăm vieți, apărăm destine. Suntem adulți și cu toate acestea, câteodată, ne pune la punct tantrumul preșcolarului sau personalitatea adolescentului. Dacă ne întrebăm ,,de ce?”, cu siguranță avem răspunsul ținut undeva în sertarul imens din creierul de om mare și, în orice variantă, începe cu un mare NU (știm cu toții lista nesfârșită a lucrurilor pe care copiii nu le fac și a tuturor ocaziilor în care adolescenții nu ascultă). Așadar, ce anume ne lipsește?

Am fost copii, deci manualul de instrucțiuni, scris pas cu pas, ar trebui să fie integrat. Suntem oameni în toată firea, deci pe undeva suntem și mandri posesori de update. Răspunsul se află undeva între noi și natură.

Să ne aplecăm puțin atenția către o ființă mult mai puțin spectaculoasă decât omul: omida. O omidă se naște, trăiește, se apără și într-o zi ea se închide într-un cocon. Probabil că și micuțul copil, între două tantrumuri, ar putea spune că, la un moment dat, ea se va transforma într-un minunat fluture. Este o lecție pe care o perpetuăm de-a lungul generațiilor în încercarea de a ilustra diversitatea și proprietatea uimitoare a naturii: aceea de a se schimba. Ceea ce nu le spunem totuși copiilor, este că întreg evenimentul e mult mai complicat de atât: omida trece prin numeroase procese chimice complexe. La finalul acestora, din mica vietate rămân doar elementele care îi vor servi la construcția noii forme – aceea de fluture. Pe tot parcursul metamorfozei, orice eveniment traumatic ar putea distruge întreaga transformare.

Noi, adulții, îi privim pe copii cum cresc, cum evolueaza din micuțe omizi sfioase și așteptăm, susținem orice demers pentru a ne asigura că ființa din fața noastră părăsește într-o zi coconul și își arată mândră aripile. Noi, adulții, nu suntem și nu ar trebui să fim martori taciți ai metamorfozei. Copiii au nevoie să știe ca în momentul în care vor părăsi coconul, anumite părți mai plăcute dar și mai întunecate din conștiința lor îi vor însoți pe tot parcursul vieții, că și ei la rândul lor sunt un cumul de procese chimice, biologice și psihologice pe care nu mereu le vor întelege, că noua formă nu reprezintă negarea a ceea ce au fost cândva.

Am crezut că toate lucrurile pe care le înțeleg despre copii provin din manualul (sau manualele) de instrucțiuni pe care le-am integrat de-a lungul timpului. De fapt, copiii pe care îi văd în clasă sau pe hol zilnic reprezintă o sursa veridică de informare, iar interacțiunile pe care le am cu ei – ultima versiune de update.