Multa lume nu stie si chiar nu e o pacaleala: Pe 1 Aprilie se sarbatoreste si Ziua internationala a pasarilor.
Pentru majoritatea oamenilor, 1 Aprilie este ziua păcălelii dar, pentru iubitorii de păsări şi ornitologi această zi aparţine celebrării Zilei Internaţionale a Păsărilor.
Păsările contează. Zborul, cântecul şi frumuseţea lor încântă şi inspiră, sunt sanitari ai pădurilor, împrăştie seminţe, fertilizează solul, ca adevărate atracţii turistice sprijină economia şi în plus ne dau nenumărate lecţii de viaţă. Ziua Mondială a Păsărilor este sărbătorită încă din anul 1906 şi are la baza Convenţia pentru apărarea păsărilor care promoveză principii legate de importanţa lor în ecosistemul planetei.
Această zi este, anual, marcată în cadrul programului UNESCO “Omul şi bisofera”, neîntâmplator fiind celebrată în Aprilie. La 1 aprilie 1906 a fost semnată Convenţia Internaţională pentru Protecţia Păsărilor, unul din primele documente ecologice.
Brâncuși spunea: „Spre imensitatea văzduhului – aceasta este Pasărea mea. Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul…”
Cu aceasta ocazie elevii clasei a 6-a au realizat cu ajutorul doamnei profesoarei Iosep Mihaela niste proiecte. Speram sa va placa cum au iesti:)